top of page
Search
alexmihai7

A început numărătoarea inversă pentru eliminarea hepatitelor virale în România


Un moment important pe agenda sănătății publice îl reprezintă lansarea așteptată pentru luna mai 2019 a Planului cadru național de control al hepatitelor virale, un document strategic, care are potențialul de a genera schimbările calitative pe care toată lumea le așteaptă. Eliminarea hepatitei C este o prioritate de sănătate publică în cadrul Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020, România asumându-și eliminarea hepatitelor până în anul 2030.

În cadrul Summit-ului RoHepat care a avut loc azi, 24 aprilie, Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a transmis că există voință și sprijin politic pentru implementarea Planul Cadru Național de Control al Hepatitelor Virale. Adriana Cotel, Președintele CNAS, a menționat că screeningul este foarte important și ar trebui să stea la baza oricărei abordări patologice și a asigurat audiența că se vor face toate eforturile astfel încât toți pacienții să beneficieze de tratament.

Concluzia unanimă a fost că este importantă valorificarea sprijinului politic pentru programul de eliminare a hepatitelor virale și implicarea colaborativă a tuturor actorilor.

Summit-ul Internațional RoHepat, eveniment partener al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, a reunit în jurul platformei de advocacy cu același nume decidenți, autorități locale, comunitatea medicală și pacienți, cu scopul de a sprijini autoritățile române în promovarea și implementarea Planului Național Cadru de control al hepatitelor virale pentru atingerea obiectivului asumat de către România de a elimina hepatitele virale până în anul 2030. De asemenea, la eveniment au participat arhitecți de politici publice cu o vastă expertiză în design-ul politicilor publice la nivel european, experți internaționali, reprezentanți ai asociatiilor și think tank-uri Europene, personalități din Bulgaria, Polonia și Ungaria direct implicate în procesul de control și eliminare a hepatitelor virale.

Principalele subiecte ale Summit-ului au fost: necesitatea implementării de către Ministerul Sănătății a noii strategii de control al hepatitelor virale care va fi lansată public pe 14 mai 2019, nevoia de programe de prevenție, educație și screening, precum și asigurarea accesului continuu la tratament al tuturor pacienților diagnosticați, dublate de o finanțare continuă și cuprinzătoare.

O parte dintre declarațiile participanților la eveniment:

Sorina Pintea, Ministrul Sănătății: „În data de 14 mai vom lansa acest plan național. În primul rând este structurat pe capitolele pe care cred că le știm cu toții: începem cu prevenția, vaccinarea, tratamentul și monitorizarea pacienților și a tratamentului de lungă durată, iar la final raportarea și prelucrarea datelor și înscrierea acestora în registre. Fiecare capitol are foarte multe componente și toate aceste capitole sunt bugetate.

Convingerea mea și cred că nu numai a mea, este că aplicarea contractelor cost-volum-rezultat în achiziția medicamentelor necesare tratamentului pacienților a fost cel mai bun lucru care se putea întâmpla. Foarte mulți pacienți au avut acces la tratament datorită acestui mod de a privi lucrurile, iar anul trecut am îmbunătățit acest contract în sensul că dăm posibilitatea și celor care nu răspund la tratamentul de bază să intre într-un program de tratament. Din punctul meu de vedere ar fi necesar ca toți pacienții infectați cu virusul C să fie cuprinși în program. Acesta este dezideratul următor.

Mesajul este foarte clar: Împreună cu toți cei prezenți aici, cred că putem să facem astfel încât hepatita să devină o boală rară în România, iar 2030 să ne găsească cu obiectivele atinse. Până în 2030, acțiunile trebuie să fie corespunzătoare, dar împreună.”

Cristian Bușoi, Europarlamentar, Ambasador European RoHepat, Președinte, MEP Friends of the Liver: Evident că trebuie să avem un focus mai mare pe tratament şi accesul nediscriminatoriu la tratamentele cele mai eficiente – interferon free şi chiar mai departe alte tratamente pentru cei care nu răspund nici măcar la interferon free, dar în acelaşi timp nu trebuie să uităm că avem nevoie de o implicare mai mare pentru prevenţie, iar pentru hepatita B este necesară promovarea vaccinării.

Adriana Cotel, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate: Preocuparea principală a CNAS are în vedere asigurarea resurselor pentru creșterea progresivă a numărului de pacienți eligibili incluși în contractele cost-volum-rezultat. Totodată este importantă optimizarea acestui tip de contracte astfel încât cadrul de contractare să permită înrolarea în tratament în funcție de nevoia clinică reală a pacientului; se va asigura astfel sustenabilitate și predictibilitate managementului integrat al pacientului.

Conf. Dr. Corina Pop, Consilier, Ministerul Sănătății: Programele de testare finanțate din fonduri europene vor începe efectiv cel mai probabil în toamnă, bugetul total al acestor al programe se ridică la 25 de mil. de euro, având ca țintă screening-ul pentru 300.000 de persoane. Programele se vor desfășura în regiunile cele mai sărace din țară și unde estimăm o rată de incidență mare, respectiv nord-est și sud. Principalele avantaje ale acestor programe sunt atât diagnosticarea persoanelor neasigurate, cât și obținerea tratamentului pentru acestea pe fonduri europene.

În prezent, Ministerul Sănătății, Ministerul de Finanțe și Casa Națională de Asigurări de Sănătate caută soluții pentru asigurarea tratamentului tuturor pacienților diagnosticați.

Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu Cercel, Manager, Institutul Matei Balș: Consider că atingerea obiectivului de eliminare a hepatitelor virale până în anul 2030 poate fi ușor atins prin demararea unui program național de testare obligatoriu la nivelul medicilor de familie, iar toți pacienții diagnosticați să fie imediat incluși în tratament. Medicul de familie trebuie responsabilizat și capacitat să se implice activ în programele de screening.

Conf. Dr. Mircea Mănuc, Președinte, Comisia de Gastroenterologie – Ministerul Sănătății: Am făcut pași importanți pentru atingerea obiectivului de eliminare a hepatitelor virale până în anul 2030. Odată cu demararea acestor programe de screening, vom avea date exacte, astfel încât estimarea pacienților eligibili pentru următoarele contracte cost-volum să fie cât mai aproape de realitate.

Marko Korenjak, Președinte, European Liver Patient’s Association/ ELPA: Sunt foarte impresionat că atât de mulți stakeholderi s-au reunit la acest eveniment, acesta fiind un lucru rar în alte țări din UE. Cred că este bine să avem o strategie în ceea ce privește hepatita virală, dar avem nevoie și de un plan de acțiune care să includă monitorizarea funcționării.


Sursă: https://cronicaromana.net/2019/04/24/a-inceput-numaratoarea-inversa-pentru-eliminarea-hepatitelor-virale-in-romania/

0 views0 comments

Recent Posts

See All

Commentaires


bottom of page